Skip to content

Mic Dicționar Explicativ Montan

Mic dictionar explicativ montan

Abis – prãpastie, genune, hãu

Abrupt – perete stâncos, fatã de munte foarte înclinatã sau vertical, termenul este folosit si pentru pante cu înclinatie accentuate, dar accesibile

Ac (colt) – stâncã înaltã, vârf de formã ascutitã

Afloriment – intersectia unei formatiuni geologige cu suprafata terenului, în care se poate observa alcãtuirea geologicã

Afloriment

Afloriment

Alpin – zona mai înaltã a unei munte, începând de la circa 1800 m altitudine

Amonte (amunte) – partea din susul vãii în comparative cu un punct de referintã, spre izvor

Amfiboli – grup de minerale, componente principale ale rocilor magnetice, constituite din metasilicati

Andezit – rocã magmaticã efuzivã de culoare cafenie-cenusie pânã la neagrã, cea mai rãspânditã rocã din lantul neoeruptiv Cãliman-Gurghiu-Harghita

Anticlinal – cutã cu convexitate în sus

Antropic – fenomen datorat actiunii omului asupra mediului înconjurãtor

Aureolã mofeticã – suprafata din jurul unui masiv de roci vulcanice unde au loc manifestãri postvulcanice, de regulã activitãti mofetice si de mineralizare a apelor subterane

Aval – partea în josul unei ape curgãtoare (unei vãi) în comparative cu un punct de referintã; în sensul de scurgere a apei

Avalanşã – masã de zãpadã care se deplaseazã, din diferite cause si cu vitezã uriasã, pe pantele muntilor

Aven – pesterã verticalã, put natural. Ia nastere prin prãbusiri sau datoritã circulatiei pe vertical a apei în masivele calcaroase

Bâtcã – munte de o suprafatã mai micã decât cei înconjurãtori, vârf de munte împãdurit, mãgurã

Bazalt – rocã magmaticã efuzivã bazicã de culoare cenusie închisã spre neagrã, uneori brun-cenuşie

Bazin hidrografic – totalitatea suprafetei de teren drenatã de un curs de apã si afluentii sãi

Berbeci glaciari – stânci rotunjite de ghetari, de forma unei spinãri de berbeci

Biotit – micã de culoare verde-brunã sau neagrã

Blid – nume dat de localnici unor cãldãri glaciare mici

Brânã – pridvor de-a lungul unui perete stâncos; platformã în general ierboasã, de diferite lãrgimi si înclinatii, ce încinge un versant abrupt, întrerupând continuitatea acestuia în plan vertical

Brecie – rocã sedimentarãformatã din cimentarea unor fragmente colturoase din alte roci, diferite ca origine

Bruma – vaporii de apã trec direct în stare solidã, se depune pe obiecte cu temperaturã sub 0 grade C

Buracã – nume popular local pentru ceatã, nor

Burnitã – precipitatie uniformã, constituite din picãturi de apã cu diametrul mai mic de 0.5 mm

Calcar – rocã sedimentarã sau biogenã alcãtuitã din carbonat de calciu

Calderã – acest termen a fost utilizat întâi în toponomia popularã din insulele Azore (în limba spaniolã caldera înseamnã cãldare). Calderele sunt de trei tipuri: de explozie, de prãbuşire, si de eroziune – acestea din urmã se gãsesc si în tara noastrã

Cãldare – adânciturã de mari proportii în masivii muntosi, datoritã actiunii ghetarilor si eroziunii apelor

Cãldare glaciarã (circ glaciar) – formã de relief negative, rotunjitã, formatã prin presiunea zãpezilor si a ghetii

Cãldare nivalã – circ mic nãscut prin presiunea zãpezii

Cambisoluri – clasã de soluri representative pontru zona montanã inferioarã (cuprinde soluri brune eumezobazice sib rune acide)

Canion – portiune de vale foarte îngustã cu versantii înalti si abrupti si cu fundul ocupat în întregime de albia râului

Caolin – argilã cu grad mare de puritate, constituitã aproape în totalitate din caolinit (silicat basic de Al), formatã prin alterarea rocilor bogate în feldspati sau alti alumosilicati sub actiunea apei, oxigenului si a bioxidului de carbon. De culoare alba, uşor gãlbuie, se gãseşte la Harghita-Bãi, unde se exploateazã pentru a fi utilizatã în industria ceramicii fine

Carst – totalitatea formelor de relief formate din dizolvarea si eroziunea calcarelor si gipsurilor de cãtre apã

Ceatã – suspensie în aer a picãturilor mici de apã care reduce vizibilitatea orizontalã la suprafata solului la mai putin de 1 km

Ceata cristalinã – ceatã formatã din cristale mici de gheatã

Cheie – despicãturã adâncã între doi pereti stâncosi prin care trece firul unei vãi

Chiciurã (transparentã) – poleiul provenit din ploaie sau burnitã, care îmbracã obiectele sau solul într-un strat alunecos de gheatã

Clãbucet (gâlmã) – munte de formã rotundã, acoperit cu pãduri

Cleanţ – stâncã ascuţitã

Coastã – versant, clinã, pantã a unei deal sau munte

Coardã – mãnunchi de mii de fibre sintetice de aceeasi lungime, cu diametrul variind în general între 8 si 12 mm. Se utilizeazã la coborâre si urcare, în speologie, alpinism, turism

Con de dejectie – microrelief prezentând o formã semiconicã, determinate de acumularea materialului detritic la gura unui torent, în zona unde panta vãii se micsoreazã

Con de grohotis – formã de relief semiconicã, nãscutã prin împrãstierea grohotisurilor la gura torentilor

Concretiuni (formatiuni de peşterã) – formã de depunere în peşteri a carbonatului de calciu din apa de infiltratie (stalactite, stalagmite, coloane, vãluri, baldochine etc.)

Conul vulcanului – reprezintã partea exterioarã a aparatului volcanic. Forma unui con, uneori de dimensiunile unui munte, este rezultatã prin acumularea produselor vulcanice evacuate în timpul eruptiei (lava si materiale rupte din cosul vulcanului)

Cordelinã – coardã cu diametrul între 4 si 7 mm

Cornişã de zãpadã – streaşinã de zãpadã care se formeazã în timpul viscolului, vânturilor dominante, pe linia crestelor

Corugã – vale de abrupt, stâncoasã

Costiş – se foloseste pentru a arãta mersul în lungul unei coaste, în urcus sau coborâş uşor, spre deosebire de linia de cea mai înaltã pantã. În acelasi sens se foloseşte şi “de-a coasta”

Coşul (hornul) – reprezintã canalul din interiorul pãmântului prin care are loc ascensiunea magmei spre suprafatã, el face legãtura cu cuptorul sau vatra vulcanului aflatã la diferite adâncimi

Cotã – punctual cel mai înalt al unei forme de teren. Înãltimea unui punct este depãrtarea sa pe verticalã, mãsuratã de la un plan orizontal oarecare luat ca bazã (ex. nivelul mãrii)

Cotroanã – bordei ciobãnesc, adãpost mic

Covatã – curmãturã

Craterul – este o adânciturã, sub formã de pâlnie, aflatã în partea superioarã a conului volcanic sau uneori pe unul dintre flancurile acestuia

Crioplanatie – proces de nivelare a reliefului sub actiunea alternãrii ciclice a înghetului si dezghetului în regiunile montane. Altiplanatie.

Crupã – partea terminal a unui deal

Cuestã de orogen – formã de relief specificã stratelor geologice puternic înclinate într-o singurã directive, cu abruptul orientat contrar înclinãrii stratelor si reversul consecvent înclinãrii acestora

Cumpãnã a apelor (culme a apelor) – linia de despãrtire între douã bazine hidrografice, catena muntoasã care desparte douã bazine hidrografice

Cuptorul sau vatra vulcanului – este locul de unde începe drumul ascensional al magmei, adâncimea de la suprafatã pânã la cuptor variazã între 5 si 50 de km

Curmãturã – depresiune care întrerupe continuitatea unui munte si care serveste de trecãtoare, şa adâncã

Custurã – creastã, culme stâncoasã si ascutitã, de obicei dinţatã

Dacit – rocã magmaticã efuzivã, bazicã de culoare cenusie închisã sau neagrã, uneori brunã-cenuşie

Defileu – vale îngustã si adâncã, formatã de o apã curgãtoare în regiunile de munte

Deluviu – material provenit prin dezagregarea si alterarea rocilor de pe versanti

Derivatie – ramificatie a unui traseu marcat, utilizatã pentru vizitarea unui obiectiv touristic apropiat de traseu

Diaclazã – fisurã în roci, formatã prin presiune sau racier, în care compartimentele de-o parte si cealaltã a planului de rupture nu s-au deplasat unul fatã de altul

Diferentã de nivel – diferenta dintre înãltimea sau adâncimea a douã puncte. Punctele de pe acelasi plan orizontal nu au diferentã de nivel

Disodile – roci sedimentare argiloase, bituminoase, foarte fin stratificate

Dolinã – formã negative de relief de naturã carsticã, groapã în formã de pâlnie, rezultatã prin dizolvarea de cãtre ape a rocilor solubile

Dornã – lac adânc, subteran (în pesteri), vârtej, vâltoare, bulboacã. Loc pe cursul unei ape, unde curentul de apă capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce întâlnește acolo; bulboană, vârtej, sorb

Durãu – pârâu de munte, repede si zgomotos

Duruitoare – cascadã, sãritoare cu apã; urlãtoare

Efuziv – process magmatic ce are loc la suprafata scoartei terestre

Emergentã – locul sau cavitatea naturalã unde apare o apã ce se compune dintr-o parte de provenientã cunoscutã si o parte de provenientã necunoscutã

Endemism – specie vegetalã sau animal supravietuind într-un perimetru restrains, specific regiunii respective

Endocarst – domeniu care cuprinde totalitatea formelor carstice din interiorul masivelor de roci calcaroase

Energie de relief – diferenta de înãltime dintre nivelul cel mai coborât si cel mai ridicat al unei regiuni

Eroziune – process distructiv neîntrerupt, datorat activitãtii conjugate a factorilor atmosferici si factorilor biologici

Exocarst – domeniu cuprinzând totalitatea formelor carstice de la suprafata masivelor de roci calcaroase

Exurgentã (izbuc) – locul de iesire al ape unui pârâu sau râu subteran ce curge pe un canal carstic a cãrei provenientã nu este cunoscutã

Fereastrã (portitã) – spãrturã într-o custurã sau într-o culme stâncoasã; rãspunde în partea opusã, fãcând uneori posibilã continuarea unui drum, loc îngust de trecere

Fir – fundul unei vãi sau al unei vâlcel (firul apei)

Fisurã – crãpãturã îngustã într-un perete stâncos si care serveşte uneori la cãtãrãturã

Freatic – strat îmbibat cu apã situate aproape de suprafata terestrã, deasupra unui strat impermeabil, din care se alimentezã izvoarele, fântânile, mlaştinile etc.

Fulger – fenomen luminos care însoteste o descãrcare electricã. Fulgerul precede tunetul (zgomot puternic care însoteste fulgerul). Timpul care se scurge între cele douã fenomene depinde de distanta la care s-a produs fulgerul. Viteza luminii fiind de 300000 km/s, vedem scânteia în acelasi moment în care se produce, iar sunetul ajunge la noi mult mai lent, cu 340 m/s, deci îi trebuie aproape 3 s pentru a parcurge un km. Dacã tunetul se aude la 3 s dupã fulger, înseamnã cã acesta s-a produs la 1 km distantã; dacã intervalul este de 6 s, distanta a fost de 2 km s.a.m.d.

Fundu, Fundul (unei vãi, pârâu) – partea superioarã, spre izvoare a unei vãi, obârsie; linia cea mai joasã a unei depresiuni, partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos

Gâlmã – movilã

Gelivatie – process fizic natural, exogen, de dezagregare a rocilor de la suprafata pãmântului sub influenta înghetului si dezghetului

Genune – prãpastie adâncã, abis, hãu; pe cursul unei ape, loc întins cu adâncime foarte mare

Ghetar – masã de gheatã naturalã, permanentã; în afara ghetarilor specifici regiunilor alpine si polare, datoritã conditiilor climatice speciale existã ghetari si în peşteri

Glacis – formã de relief aproape netedã, uşor înclinatã, ce mãrgineste un versant de munte

Gneis – rocã metamorficã formatã prin transformarea rocilor sedimentare sau granitice, cu texturã sistoasã sau granulate

Gol de munte (gol alpin) – regiunea situate deasupra zonei forestiere (începând de la limita superioarã a pãdurii) si acoperitã cu pãsuni alpine, tufãrisuri de jnepeni, ienuperi sau stânci

Granati – grupã de silicati naturali de calciu, fier, mangan, cristalizate în sistemul cubic

Greabãn – parte cea mai ridicatã din culmea unui munte

Grindinã – precipitatie formatã din globule sau bucãti de gheatã (greloni) cu diametrul cuprins între 5 si 50 de mmsau chiar mai mari si care cad izolat ori aglomerate în forme neregulate

Grohotiş– masã de pietre, sfãrâmãturi de stânci, adunate în fundul vãilor, vâlcelelor sau pe coastele înclinate, ce porneste uneori în adevãrate avalanse

Grotã – adânciturã, pesterã într-un perete stâncos

Gur – bazinas (cu sau fãrã apã) format pe podeaua din calcit sau argilã a pesterilor

Gura (unui pârâu) – locul de confluentã a cursului de apã respectiv, cu un alt curs de apã

Hãtaş – cãrare îngustã formatã de trecerea repetatã a animalelor prin acelasi loc

Hãtiş – desiş, pãdure tânãrã deasã si încâlcitã, greu spre foarte greu de strãbãtut, ce apare de obicei dupã tãierea unei pãduri mature

Hoancã – vale seacã, înierbatã, fãrã urme de eroziune ale unei ape curgãtoare, specificã zonelo carstice

Horn – spatiu de diferite lãrgimi, adâncimi si de o înclinatie pronuntatã între doi pereti stâncosi

Iezer (tãu) – lac de munte; “ochi de mare”

Insurgentã – locul sau cavitatea naturalã unde un curs de apã dispare su pãmânt

Interfluviu – regiune cuprinsã între douã vãi vecine

Intruziune – masã magmaticã care a pãtruns în partea superioarã a scoartei terestre, s-a rãcit si s-a consolidat

Izbuc – locul de iesire a apei unui pârâu sau râu subteran ce curge pe un canal natural, exurgentã

Izbuc intermittent – izbuc prin care apa nu iese continuu, ci la interval de timp regulate

Izvor – locul de iesire a apei dintr-o pânzã de apã subteranã

Jasp – rocã sedimentarã silicoasã, coloratã variat (alb, galben, rosu, verde)

Jgheab – scobiturã în formã de canal, fãcute de ploi si ape în stânci; locul cuprins între douã picioare de munte

Klippã – bloc de rocã, cu dimensiuni variate, diferit ca vârstã si alcãtuire de rocile între care se gãseste. Rezultã prin desprinderea din fruntea unei pânze si alunecarea în bazinul de sedimentare din fatã

Lac colmatat – lac care a dispãrut în urma depunerii nisipurilor mâlurilor si a dezvoltãrii vegetatiei

Lapiez – microrelief carstic format la suprafata unei roci solubile, datoritã actiunii apelor de şiroire, reprezentat prin şanturi separate prin creste ascutite

Lapovita – amestec de ploaie cu ninsoare

Linia zãpezii – linia (relativã) deasupra cãreia zãpada nu se topeste nici în anotimpul cald

Litic – pietros (scheletic)

Litosol – sol bogat în fragmente de roci dure

Luceafãrul – planeta Venus

Lungime (a unei pesteri) – suma lungimilor tuturor galeriilor, la care se adaugã puturile coborâte, hornurile urcate, sifoanele plonjate

Magma – magmele sunt material topite, alcãtuite preponderant din silicate, existente în interiorul Pãmântului, în astenosferã sau în spatii limitate, numite cuptoare magmatice. Rocile rezultate prin consolidarea magmelor sunt numite roci magmatice si se impart în trei categorii: 1) roci plutonice (plutonite) formate din consolidarea magmelor în adâncuri, sunt bine cristalizate alcãtuite predominant din cuart si feldspati alcalini (pedominând granitul 90%); 2) roci hipoabisale (subvulcanice, filoniene) cu cristalizare medie; 3) rocile vulcanice (efuzive) formate din consolidarea lavelor, cele mai rãspândite roci vulcanice sunt bazaltele si andezitele

Mãgurã – formã de relief, adesea conicã, ce dominã relieful din jur

Mamelon – înãltime de teren rotunda din crestetul cãruia terenul coboarã în toate directiile. Îl gãsim fie pe crestele muntilor, fie pe spinarea dealurilor

Marcaje turistice – marcajele turistice din muntii nostri sunt executate pe fond alb cu dimensiunile de 16/16 cm, au formele: bandã (dreptunghiularã), triunghi (echilateral), cruce (cu brate egale), punct (cerc) si utilizeazã culorile: albastru, galben si rosu (dupã 1989 în unele munti au apãrut, din pãcate,  trasee turistice marcate si cu alte culori, si chiar alte forme, dar din fericire aceste trasee sunt de importantã redusã).  Marcajele turistice se aplicã în locuri vizibile, orientate perpendicular pe directia drumului (potecii)  în ambele sensuri de mers, pe copaci, stânci, pietre sau indicatoare speciale: piloni metalici (de preferintã zebrati în culorile alb-negru) purtând sau nu sãgeti indicatoare, panouri cu harta turisticã a zonei sau cu indicatii de orientare si cu duratele traseului etc.. De regulã semnele de marcaj se utilizeazã dupã cum urmeazã: – bandã rosie pentru trasee magistrale, drumuri de creastã, legãtura pe linia crestei între masive montane (în lantul carpatin exceptie de la aceastã regulã fac masivele Piatra Craiului si Bucegi) – crucea, banda si triunghiul pentru traseele de legãturã între punctele de plecare si obiectivele turistice sau între traseele principale si secundare – punctul pentru traseele în circuit sau legãtura între obiective turistice cu acelasi punt de plecare si sosire (în Muntii Apuseni (Bihor-Vlãdeasa) mai apare marcajul punct dublu (punct înconjurat de cerc în acelasi culoare), care defineste o ramificatie spre obiectiv speologic sau derivatie spre un punct de belvedere – ele nu au niciodatã continuare si întoarcerea pe ele, la punctul de ramificatie, este obligatorie. Delimitarea rezervatiilor naturale, stintifice se face prin aplicarea marcajului pãtrat rosu pe fond alb. Toate marcajele turistice ar trebui sã fie înconjurate cu vopsea albã (fond alb), aceastã particularitate impusã si de necesitatea de a asigura o mai bunã vizibilitate, în special pe timp de noapte, separã marcajele turistice de cele care au aceeasi formã si culoare, dar nu sunt înconjurate de vopsea albã. Aceste marcaje fãrã fondul alb indicã poteci pentru pãdurari, vânãtori, forestieri sau topometri si nefiind trecute pe hãrtile turistice nu se poate sti cu precizie unde duc.

Marmitã – scobiturã rotunda sãpatã de râu sau de vânt în stâncã, gãvan

Mãzãriche – precipitatie formatã din granule de gheatã, transparentã sau translucidã, în forme sferice sau neregulate (rar conice) si cu un diametru mai mic de 5 mm

Meandru – cotitură mare a cursului unei ape curgătoare

Meandrat – se referã la râuri (cotit, sinuos) sau la drumuri (în serpentine)

Mecanoglife – forme pzitive pe fata inferioarã a stratelor, rezultate în urma actiune mecanice a curentilor

Metamorfism– adaptarea mineralogical si structural a rocilor la conditiile fizice si chimice, altele decât cele în care s-au format

Metatuf (metatufit) – sisturi cristaline, care la origine au fost roci argiloase amestecate cu cenusã vulcanicã

Micaşist – rocã sedimentarã şistoasã constituitã din mica, cuart, având uneori granati, amfiboli si grafit

Mofetã – emanatii de gaze (mai ales CO2) în regiunile vulcanice sau adiacente (aureola mofeticã) ce marchiazã faza postvulcanicã

Molasã – ansamblu de roci sedimentare (conglomerate, gresii, nisipuri, argile etc.) accumulate în etapa finalã de evolutie a unui geosinclinal

Momâi (ciobãnesti) – piramide din lespezi de piatrã fãcute si folosite pentru orientare îndeosebi de localnici (ex. Muntii Retezat)

Morenã – acumulare de material pietros rezultat din fragmente de rocã desprinse de pe versantele vãilor glaciare, transportat de ghetari si depuse în locul de topire a acestora

Muchie – linia de intersectie a douã fete de munte, de obicei stâncoase; creastã foarte îngustã si înclinatã

Munte – ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei cu o înãltime de peste 800 m

Muncel – denumire data unui munte de o înãltime mai micã cu structurã cutanatã, alcãtuit din roci dure

Muscavit – mica de culoare albã cu cristale lamelare, care se separã în foite

Nadir -punct de pe bolta cerească, opus zenitului, situat la intersecția verticalei locului la care ne referim cu emisfera cerească inferioară; punct imaginar pe bolta cerească, care coincide cu zenitul din emisfera opusă celei de unde privește observatorul; punct diametral opus zenitului

Nebulozitate – gradul de acoperire a cerului cu nori

Neoeruptiv – fazã recentã (pliocen-cuaternarã) de eruptii vulcanice

Nivel (suprafatã) de eroziune – suprafatã aproape netedã sau larg vãluratã, realizatã prin eroziunea îndelungatã a factorilor externi

Nor – masã de picãturi de apã aflate în suspensie în straturile de aer mai înalte; norii pot fi formati din minuscule picãturi de apã sau cristale de gheatã. Norii de furtunã sunt uneori de culoare cenusie, deoarece contin o mare cantitate de praf stârnit de vânt, iar alteori pentru cã sunt prea grosi pentru a lãsa sã treacã razele solare. Norii mari, spumosi care se formeazã foarte sus, se numesc cumulus; culmile lor se aflã uneori la multi kilometri deasupra solului. Norii care formezã o întindere cenusie pe tot cerul se numesc stratus. Norii cirus au aparenta unor filamente subtiri sau a unor pene usoare; altii par rotocoale de fum si se formeazã la 10-12 km înãltime

Obârsie – locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor; culme, muchie; punct de plecare; punct iniţial

Obcinã – culme, coamã de munte care leagã douã piscuri si de-a lungul cãreia se poate merge cu carul

Ofiolit – grupã de roci bazice si ultrabazice formate în zonele mobile de geosinclinal

Oligotrof – se referã la soluri sau roci sãrace în substante de nutritive pentru plante

Padinã – loc aproape plan sau usor scobit, aflat pe vârful unui munte sau a unui deal, între doi munti sau douã dealuri, pe coastã ori chiar la poalele muntelui sau dealului, vezi:platou, plai, zãpodie. b) Micã depresiune circularã sau alungitã, formatã de obicei pe loess. c) Teren umed mlãstinos. d) partea inferioarã (uneori si cea mijlocie), a vãii, padina propriu zisã, loc de fâneatã sau de pãsune. Padina a dezvoltat un nou sens, mai ales în rândul turistilor – datoritã denumirilor din Masivul Piatra Craiului,: vale sãlbaticã de abrupt care permite accesul la creastã, partea superioarã, pietroasã, alpinã a vãii, întreaga vale pânã la obârsie

Pas – loc de coborât, de obicei de-a lungul unei vãi, care permite strãbaterea culmilor muntoase sau deluroase; trecãtoare

Pâclã – suspensie în aer a picãturilor microscopice de apã care reduce vizibilitatea

Pâclã de nisip – suspensie în aer a particulelor de nisip

Pâclã uscatã – suspensia în aer a unor particule solide extrem de mici, invizibile cu ochiul liber, care dau atmosferei un aspect opalescent

Peşterã – gol subteran natural care se deschide la suprafat, dezvoltându-se mai mult sau mai putin orizontal

Pesterã activã (galerie activã) – pesterã, aven sau galerie de pesterã prin care circulã un curs subteran de apã

Pesterã fosilã (galerie fosilã) – pesterã, aven sau galerie de pesterã prin care nu mai circulã un curs subteran de apã

Picior de munte – partea inferioarã, în general împãduritã, a unei spinãri de munte ce se desprinde dintr-un vârf sau dintr-o culme

Pierdere de apã – fenomen specific regiunilor carstice, constând din disparitia de la suprafata pãmântului a unui curs de apã prin ponoare, sorburi, peşteri sau prin infiltrarea treptatã în prundişul albiei

Piton – piesã din otel moale, în general de forma unei pene, care se bate în fisurile de stâncã, serveste ca punct de legare a scãrilor sau corzilor

Plai – picior de munte usor înclinat, acoperit cu pãsuni si care se prelungeste pânã în zona pãdurilor (figurat – potecã, drum de munte)

Platou (pod, podis) – suprafatã aproape planã, ori usor vãluritã, situatã la altitudine

Platou carstic – platou cu formatiuni carstice (pesteri, doline, avene, ponoare, vãi oarbe, lapiezuri etc.)

Ploaie – precipitatie din picãturi de apã cu un diametru mai mare de 0.5 mm

Pod natural – arcadã de stâncã, rest a unei peşteri prãbuşite

Polei – ploaie ale cãrei picãturi îngheatã în momentul când iau contact cu solul, cu obiectele de pe sol etc.

Polei fin – burnitã ale cãrei picãturi îngheatã în contactul cu solul sau cu obiectele de pe sol ori din aer

Polie – depresiune carsticã închisã; pe fundul ei plat curge o apã care obişnuit se pierde în pãmânt, dar care la viituri umple depresiunea, formând un lac temporar

Ponor – loc de pierdere a unui curs de apã prin crãpãturi impenetrabile pentru om; scurgerea apei nu se face sub presiune. Este situate de obicei la piciorul unui perete de calcar

Portitã – loc de trecere printre stânci, care permite de obicei traversarea unei culmi

Portal – gurã de peşterã de mari dimensiuni

Potecã – drum foarte îngust la țară, la munte, în pădure, pe care se poate merge numai pe jos; cãrare

Prag glaciar – rupture de pantã între douã trepte ale unei vãi glaciare

Prelucã – poianã

Profil – conturul pe care îl prezintã suprafata terenului când este tãiat printr-un plan vertical (imaginar)

Relief – configurație a suprafeței terestre constituită din totalitatea neregularităților de forme pozitive sau negative considerate față de un plan de referință general sau local

Relief carstic – relief specific regiunilor cu roci solubile (calcar, gips, sare); se caracterizeazã prin platouri cã vãi oarbe, chei, abrupturi, doline, polii, ponoare, sorburi, izbucuri, avene, pesteri etc., generate de actiunea de dizolvare si de circulatie a apei pe canale subterane

Rendzinã – sol format pe calcare, dolomite sau alte roci carbonatice

Resurgentã – locul sau cavitatea naturalã unde apare apa insurgentelor

Roua – vapori de apã din aer, care, în atingere cu obiectele reci de pe sol, se condenseazã

Șa – formã de teren care rezultã din îmbinarea a douã crupe, prin pãrtile lor cele mai de jos. În general, seile se gãsesc pe linia crestelor de munte sau deal. Fiind locuri joase sunt folosite pentru trecerea muntilor dintr-o parte în cealaltã si în acest caz poartã numele de pasuri sau trecãtori

Şariaj (pânzã de) – structurã geologicã în care pachete de roci mai vechi sunt înpinse peste roci mai noi (pe distante de zeci de km) în miscãrile tectonice

Sãlas (conac) – asezare gospodãreascã izolatã, specificã regiunilor cu fânate, locuit periodic, numai în timpul muncilor

Sãritoare – îngrãmãdire de bolovani sau praguri rupte pe fundul vâlcelelor abrupte care pot fi utilizatã pentru depãsirea vãilor; rupturã de pantã, denivelare în firul unei vãi

Scoc – jgheab pentru transportul lemnelor, prin analogie s-a dat acest nume, local, unor vãi adânci sub formã de jgheab (ex. Scocul Mare)

Sinclinal – cutã având concavitatea îndreptatã în sus, în axa cãreia apare statul cel mai nou

Şist cristalin – rocã având textura şistoasã formatã prin recristalizare în conditiile metamorfismului regional

Şipot – izvor

Sodol – vale seacã, abruptã

Sorb – loc de pierdere în pãmânt a unui curs de apã situate sub oglinda acestuia. Scurgerea apei se face sub presiune

Spãlãturã – stâncã golaşã, de o înclinatie mai redusã, lustruitã de actiunea apelor

Spinare – partea cea mai înaltã a unui munte, culme prelungitã, creastã, coamã

Spinare – partea cea mai înaltã a unui munte, culmea prelungitã, creastã, coamã

Spodsoluri – clasã de soluri montanã cu orizont intermediar bogat în fier si aluminiu (adesea si în materie organicã) migrate din orizontul superior. Cuprinde tipurile: sol brun podzolic (sol premergãtor podzolului; podzolic – process care duce la formarea podzolului) si podzolul

Stalactite – stalagmite – forme de depunere, în pesteri, a rocilor solubile; stalactitele atârnã din tavan ca niste turturi, având formă conică fixată cu baza pe tavanul unor goluri subterane (peșteri, galerii), în miezul lor existãnd un canal de scurgere; stalagmitele se ridicã de pe podeaua pesterii, au formă conică find fixati cu baza pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii), rezultate din depunerile, de-a lungul timpului, a calcitului din picăturile de apă care se scurg din vârful stalactitelor.

Strungã – depresiune, spãrturã într-o creastã sau muchie stâncoasã, despicãturã îngustã pe linia unei creste, fereastrã, portitã

Subsidentã – scufundarea treptatã a unui bazin de sedimentare, însotitã de acumulãri importante de sedimente

Surplombã – obstacol proeminent, de forma unei stresini stâncoase, situate în partea superioarã a rupturilor de pantã, a sãritorilor sau pe desfãsurarea unui perete stâncos, perete sau portiune de perete înclinat mai mult decât verticala

Ţanc – vârf stâncos pe linia de culme a unui munte sau pe versantele acestuia, în formã de piramidã sau trunchi de con

Tarnitã – termen folosit în muntii Apuseni pentru şa

Tãu – lac glaciar

Tinov – mlaştinã de turbã cu o arie de rãspândire limitatã şi cu vegetatie caracteristicã

Trãsnet – descãrcarea electricã ce se produce între nori si pãmânt

Trepte glaciare – portiuni din albia vãii glaciare cu pantã mica despãrtite între ele prin praguri glaciare

Tuf – rocã vulcanogenã-sedimentarã, formatã prin acumularea si consolidarea cenuşilor vulcanice

Turbã – depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. Cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaștini și întrebuințat drept combustibil și ca îngrășământ.

Uluc glaciar – vale cu fundul rotunjit, format prin eroziune glaciarã, locul unde curgea ghetarul

Vãiugã – vale îngustã si putin adâncã

Vale epigeneticã – valea unui râu sãpatã în regiuni cu formatiuni geologice constituite dintr-o alternantã de roci dure şi moi, de vârste diferite

Vale glaciarã – vale largã cu profil transversal în formã de “U”, formatã prin eroziunea ghetarilor. În cadrul ei se distinge circul glaciar (fosta zonã de acumulare a zãpezii) în partea de sus, si ulucul glaciar – locul unde s-a scurs ghetarul. În lungul vãii glaciare se remarcã trepte si praguri

Vale oarbã – vale închisã de un perete, la baza cãruia se pierde apa

Vânturiş – cascadã mica

Vârf – Partea (punctul) cea mai de sus (uneori ascuțită)  a anumitor forme de relief (stâncã, deal, munte).

Öcsém-csúcs ((Vârful Ascutit (Fratele)) Hagymás hegység
Öcsém-csúcs ((Vârful Ascutit (Fratele)) Hagymás hegység
Öcsém-csúcs, és a  2009-óta álló kereszt ((Vârful Ascutit (Fratele)) Hagymás hegység
Öcsém-csúcs, és a 2009. november 5. óta álló kereszt ((Vârful Ascutit (Fratele)) Hagymás hegység – Muntii Hãsmas

Versante – fetele unui masiv muntos, oponente în cazul unei culmi, creste sau spinãri, divergente în cazul unui bloc montan

Viiturã – creştere putrnicã si bruscã a debitului unei vãi datoritã averselor de ploaie

Viscol – zãpadã ridicatã de la suprafata solului de un vânt tare si turbulent. Viscol la sol este acela în care zãpada nu se ridicã mai sus de cca. 2 m. Viscolul de altitudine se caracterizeazã prin ridicarea zãpezii la mari înãltimi, încât cerul nu se mai vede. În timpul viscolului poate sã ningã sau nu

Viteza vântului – pentru determinarea vizualã a vitezei vântului, se foloseste scara Beaufort. În aceastã scarã, vânturile sunt trecute în ordinea intensitãtii lor: – 0-calm: viteza 0-0.5 m/sec adicã 0-2 km/orã, fumul se ridicã drept în sus, frunzele arborilor sunt nemiscate; 1-usor curent: viteza 0.6-1.7 m/sec adicã 3-6 km/orã, fumul se ridicã oblic, indicând directia vântului, dar nu se întind steagurile; 2-brizã: viteza 1.8-3.3 m/sec adicã 7-12 km/orã, bãtaia vântului se simte în obraz, steagurile obisnuite sânt întinse, frunzele fosnesc, presiunea atmosfericã este de 0.5 kg/m²; 3-vânt slab: viteza 3.4-5.2 m/sec adicã13-19 km/orã, frunzele si ramurile subtiri ale arborolor se clatinã întruna, iarba înaltã începe sã se clatine, drapelele fâlfâie din cauza vântului; 4-vânt potrivit: viteza 5.3-7.4 m/sec adicã 20-27 km/orã, se clatinã ramurile subtiri ale arborilor, vântul ridicã praful si hârtiile de pe sol, pe iarba înaltã parcã trec valuri, flamurile se întind; 5-vânt mai tare: viteza 7.5-9.8 m/sec adicã 28-35 km/orã, se clatinã ramurile si tulpinile subtiri ale arborilor, se întind drapelele mari; 6-vânt tare: viteza 9.9-12.4 m/sec adicã 35-45 km/orã, se clatinã cregile groase, pãdurea vuieste, iarba înaltã se apleacã pânã la pãmânt, firele zbârnâie, umbrelele sunt greu de mânuit, presiunea atmosfericã ajunge pânã la 11 kg/m²; 7/8-vânt foarte tare: viteza 12.5-18.2 m/sec adicã 46-67 km/orã, se clatinã crengile groase ale arborilor, se îndoaie crengile si crãcile mari, mersul împotriva vântului devine greu, pe lângã obiectele mari se aude suierãtura vântului, se rup trunchiurile subtiri si ramuri mari; 9/10-furtunã, vijelie: viteza18.3-28 m/sec adicã 67-100 km/orã, se rup trunchiurile mari de pom, se smulg acoperisuri, se rãstoarnã gardurile, vântul provoacã pagube mari clãdirilor, presiunea atmosfericã creste la 64 kg/m². Aparatul cu care se poate mãsura cu exactitate iuteala cu care bate vântul se numeste anemometru.

Zãnoagã – nume popular dat circurilor glaciare; circ glaciar, depresiune circularã si adâncã cu versante prãpãstioase, de origine glaciarã, formã de relief circular; în unele regiuni are si semnificatia de lac

Lacul Peleaga (Lacul Ghimpele), vãzutã de pe Vf.Pãpusa
Lacul Peleaga (Lacul Ghimpele), vãzutã de pe Vf.Pãpusa

Zãpadã (ninsoare) – precipitatie coagulatã din cristale de gheatã (numite fulgi de zãpadã), ramificate (stelate)

Zãpadã grãuntoasã (z. granulatã) – precipitatie formatã din granule mici de gheatã albã sau opacã, plate sau alungite cu un diametru mai mic de 1 mm

Zãpadã rulatã – precipitatie formatã din grãunte de gheatã, albã sau opacã, de formã sfericã sau conicã si cu diametrul de 2-5 mm

Zãpodie – platou, vale, podis. Vale largă adăpostită de înălţimi; ses puţin scufundat faţă de regiunea înconjurătoare

Zenit – punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului; moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme

Összeállította: Benkõ József  (Cocó)

Grupaj realizat de Benkõ József

Vélemény?

Vélemény, hozzászólás?

Adatok megadása vagy bejelentkezés valamelyik ikonnal:

WordPress.com Logo

Hozzászólhat a WordPress.com felhasználói fiók használatával. Kilépés / Módosítás )

Twitter kép

Hozzászólhat a Twitter felhasználói fiók használatával. Kilépés / Módosítás )

Facebook kép

Hozzászólhat a Facebook felhasználói fiók használatával. Kilépés / Módosítás )

Google+ kép

Hozzászólhat a Google+ felhasználói fiók használatával. Kilépés / Módosítás )

Kapcsolódás: %s

%d blogger ezt kedveli: